Luna a şaptea

Hristos a înviat!

În această lună am făcut prima deplasare la Orăştie. Mami s-a îngrijorat puţin de drum, dar am fost cuminţi şi eu şi frăţiorul meu! Acolo a fost frumos, am stat şi la Bubu în braţe fără să plâng şi am cunoscut două bebeluşe de vârsta mea, dar din păcate eram tare obosită la ora întâlnirii...
Tot în această lună am făcut prima ieşire la pădure de 1 Mai, unde am stat în braţe la Ioana şi apoi am dormit tare mult!
Pentru prima dată am fost şi la grădina botanică, unde nu am prea băgat eu în seamă plantele dar m-am bucurat de păpica pe care mi-a dat-o mama.
Prima zi de Paşti am întâmpinat-o zicând "mama" pentru prima dată!
Gânguresc extrem de mult "apapapapapapa" încât câteodată mama nu mai poate vorbi din cauza mea cu tata.
La sfârşitul lunii am ajuns să stau chiar bine în fund, chiar şi la mijlocul patului, fără susţinere, dar mă dezechiliberz când vreau să apuc vreo jucărie care e mai departe de mine. Îmi place să dorm şi pe burtă.
Mănânc şi carne de pui pe lângă restul mâncărurilor de care am mai pomenit, mănânc pufuleţi şi sticks-uri sau biscuiţi singură, mai mănânc pireu de cartofi cu gălbenuş de ou, orez, gris cu lapte, spanac, iar la sfârşitul lunii am mâncat şi telemea (combinată cu mei)...
Am avut o stare subfebrilă şi scaune moi începând de la Paşti. A trecut de la o vreme cu probiotice si regim. Nu cunoaştem cauza reală...
Îmi place foarte mult să mă uit la becuri, chiar şi când nu sunt aprinse!
Îmi iau de multe ori singură biberonul şi beau ceai din el. Apa nu îmi place în mod deosebit, beau doar după ce mănânc mâncare solidă.
La sfârşitul lunii am început să îmi răresc somnurile şi să mă trezesc mai puţin noaptea. Mami speră că o să îmi păstrez năravul! :)